Evenimentul a reunit peste 150 de participanți interesați de dezvoltarea personală, sănătatea emoțională și înțelegerea modului în care gândurile, emoțiile și experiențele de viață influențează comportamentele și realitatea de zi cu zi.
Pe parcursul conferinței au fost prezentate informații din domeniul neuroștiinței și psihoterapiei integrative, fiind abordate teme precum impactul stresului asupra creierului și corpului, rolul subconștientului în formarea tiparelor comportamentale și importanța conștientizării în procesul schimbării personale.
Prin găzduirea unor astfel de evenimente educative și de dezvoltare personală, Casa Meșteșugarilor își consolidează rolul de spațiu dedicat dialogului, învățării și întâlnirilor care aduc valoare comunității sătmărene