×
INVESTIȚII
Consiliul Local a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii CNI a amplasamentului în vederea construirii unui bazin de înot didactic în municipiul Satu Mare pe bulevardul Lalelei nr. 2 (zona mall-ului NEPI).
La întâlnire au mai participat senatorul Turos Lorand, deputații Magyar Lóránd și Nagy Szabolcs. 
Valoarea investiției este de 22,77 milioane de lei și este finanțată din fonduri europene. Perioada de execuție este de 16 luni, din care 4 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție.
În cadrul Proiectului Operațional de Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM), Apaserv Satu Mare S.A. a demarat un proiect de mare amploare, cuprinzând întreg județul, acesta având ca scop dezvoltarea și modernizarea rețelelor de apă-canal pe raza întregului județ, atât în mediul urban, cât și cel rural.
Concernul suedez Electrolux a investit în ultimii doi ani în jur de 10 milioane de euro în extinderea capacității de producție și modernizarea fabricii din Satu Mare
Compania Solaris a livrat încă două autobuze hibrid Solaris Urbino. Autobuzele au fost achiziționate prin fonduri europene. 
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a vizitat șantierul Podului peste Someș, zona str. Ștrandului, alături de primarul Kereskényi Gábor.
Primăria Municipiului Satu Mare a alocat fonduri destinate elevilor care nu au la dispoziție tablete sau calculatoare, pentru a urma cursurile online.
Primăria Municipiului Satu Mare a finalizat un proiect prin care a fost realizat sistemul de iluminat prin corpuri LED la 13 treceri de pietoni, considerate că ar presupune un risc ridicat pentru pietoni, mai ales în timpul nopții.
S-au demarat lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare în zona Dara-Diana din municipiul Satu Mare.