PREMIEREA CUPLURILOR DE AUR ȘI DIAMANT!
PREMIEREA CUPLURILOR DE AUR ȘI DIAMANT!
Primarul municipiului Satu Mare a premiat  joi, 21 octombrie, 66 de cupluri care aniversează în această perioadă 50 și 60 de ani de căsătorie.

Evenimentul a fost organizat în sala de spectacole a Teatrului de Nord și a cuprins un frumos moment artistic pregătit de actrițele Teatrului de Nord, Méhes Kati si Alina Negrău.

De asemenea, seniorii au avut posibilitatea să facă fotografii la o cabină foto, cu mesaje personalizate special pentru acest moment, pe care le-au luat acasă.

,,Un eveniment emoționant, care ne reamintește despre ceea ce este cu adevărat important în viața noastră: familia, unitatea, respectul și dragostea. Am toată admirația pentru cele 66 de cupluri care aniversează 50 și 60 de ani de căsătorie, pe care le-am sărbătorit astăzi la Teatrul de Nord. Sper eu că am reușit să organizăm un moment pe care să îl țină minte.”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Primăria Municipiului și Consiliul Local Satu Mare acordă un premiu de 1000 de lei şi diplome de fidelitate cuplurilor care aniversează 50 și 60 de ani de căsătorie. Astfel, în acest an au fost premiate până acum 127 de cupluri.