Punctele gospodărești de colectare a deșeurilor menajere, monitorizate video
Punctele gospodărești de colectare a deșeurilor menajere, monitorizate video
În primele trei zile de supraveghere, camerele au surprins peste 30 de acțiuni de depozitare ilegală a deșeurilor la punctul de pe strada Bârgăului.

Primăria Municipiului Satu Mare ia toate măsurile necesare pentru a asigura un mediu curat în toate zonele orașului. Astfel, a fost pus în funcțiune un program de monitorizare video a punctelor de colectare a deșeurilor menajere – punctele gospodărești. 

Supravegherea video joacă un rol important în menținerea curățeniei în zona și în jurul punctelor gospodărești și totodată pentru depistarea persoanelor care depun deșeuri în locuri nepermise, adică pe lângă pubele, puncte de colectare sau în alte locuri decât cele indicate în contractul încheiat cu operatorul de salubrizare. Reamintim faptul că volumul fiecărui punct de colectare este calculat pentru a deservi numărul de persoane ce dețin contract încheiat cu operatorul.

Prima cameră de supraveghere a fost pusă în funcțiune pe strada Bârgăului, la punctul gospodăresc nr. 526. În primele trei zile de supraveghere, camerele au surprins peste 30 de acțiuni de depozitare ilegală a deșeurilor. Imaginile au fost transmise către Poliția Locală pentru verificarea și identificarea persoanelor implicate, în vederea aplicării sancțiunilor prevăzute de lege. 

Le reamintim cetățenilor că depozitarea deșeurilor în alte locuri decât cele prevăzute prin contract sau aruncarea lor la întâmplare reprezintă o contravenție și se sancționează conform legislației în vigoare. 

Conform prevederilor OUG. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, aprobată prin Legea nr.17/2023 cu modificările și completările ulterioare, abandonarea deșeurilor și eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop este interzisă. Încălcarea  acestor dispoziţii reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv de la 50.000 lei la 70.000 lei pentru persoanele juridice.