×
Viceprimari
Marți, în prima zi a lunii octombrie, viceprimarul municipiului Satu Mare, Adelin – Cristian Ghiarfaș, a susținut o nouă sesiune de audiențe.
Mii de copii de toate vârstele din Satu Mare, antepreșcolari, preșcolari și elevi pornesc în călătoria cunoașterii.
Marți, 3 septembrie 2024, Primăria Municipiului Satu Mare a organizat o nouă sesiune de audiențe.
Cei înscriși au fost consiliați și îndrumați în soluționarea nevoilor lor de către viceprimarii municipiului, Cristina Tămășan – Ilieș și Adelin Ghiarfaș.
Viceprimarii municipiului Satu Mare, Cristina Tămășan – Ilieș și Adelin Ghiarfaș, alături de administratorul public Masculic Csaba, prezenți la ceremonialul organizat în Piața 25 Octombrie.
Anul acesta se împlinesc 176 de ani de la declararea tricolorului ca drapel național.
Joi, 20 iunie 2024, Primăria Municipiului Satu Mare a organizat o nouă sesiune de audiențe.
Casa Meșteșugarilor a găzduit azi, 31 mai 2024, festivitatea de premiere a celor mai longevive cupluri din municipiul Satu Mare
Am adus azi un pios omagiu celor 56 de sătmăreni care în urmă cu 54 de ani și-au pierdut viața din cauza inundațiilor.
Primăria Municipiului Satu Mare este atentă la nevoile cetățenilor, sprijinindu-i în rezolvarea problemelor care țin de competența administrației publice.