×
CULTURĂ SPORT ȘI TINERET
Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G. M. Zamfirescu se află într-o continuă colaborare privind organizarea de evenimente pentru tineri, demarând sezonul estival din acest an cu festivaluri muzicale și de cultură urbană atât în mediul online, cât și în locații cheie ale orașului nostru.
Deschiderea oficială este programată duminică, 8 august, de la ora 16:00, la Casa Meșteșugarilor din Satu Mare. Participă șahiști din România, Moldova, Ungaria, Ucraina.
Tata mută munții poate văzut de sătmăreni într-o proiecție specială, în Sala Mare a Teatrului de Nord, vineri 6 august, începând cu ora 19.00. 
Domnul Lindner a fost reprezentat de fiica lui, Stephanie Lindner și de directorul Funadației Hans Lindner Satu Mare, Koczinger Tibor.
Manisfestările s-au încheiat cu intonarea Imnului Național de către trei eleve de la Școala de Arte și defilarea Gărzii de Onoare. 
Intrarea la evenimente este gratuită, acestea fiind organizate cu public pe scaune, totodată vor fi respectate distanțarea socială și toate reglementările impuse la momentul actual.
Organizatorii, Primăria Municipiului Satu Mare,  Centrul Cultural G.M Zamfirescu, Aushopping Satu Mare se vor asigura ca tinerii sătmăreni să aibă parte de cel mai electrizant weekend din ultimii doi ani. 
Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul Cultural G.M. Zamfirescu și Aushopping Satu Mare și-au propus să ofere tinerilor din oraș cât mai multe evenimente de calitate, astfel încât publicul tânăr să trăiască experiențele festivalurilor electro & dance, aici, acasă, în Satu Mare. Așa s-a născut ideea organizării evenimentului Young City Weekend.
Textul câștigător va fi montat la Teatrul de Nord Satu Mare în stagiunea 2021- 2022, iar alte două finaliste vor beneficia de realizarea unor spectacole lectură în cadrul evenimentului Focus Drama.
Nu uitați să urmăriți pagina de facebook a Centrului Cultural G.M. Zamfirescu pentru a nu rata următoarele evenimente!