Sătmărenii care nu au reușit să depună cererea pentru acordarea ajutorului de încălzirea locuinței se pot prezenta la sediul Direcției de Asistență Socială Satu Mare în perioada 7-15 noiembrie, de luni până joi, între orele 8.30-14.00.
Rugăm sătmărenii să țină cont de faptul că Primăria Municipiului Satu Mare poate interveni pentru rezolvarea problemelor în măsura competențelor care sunt stabilite prin lege.
Vă rugăm și pe această cale să ne fiți alături și să ne sprijiniți în munca noastră din domeniul social, comunicându-ne situațiile grave pe care le identificați în oraș.
Conducerea Primăriei Municipiului Satu Mare a susținut joi, 27 octombrie, o conferință de presă în care principalele teme de discuție au fost contextul economic actual, proiectul de modernizare a Centrului Vechi, Târgul de Crăciun, iluminatul ornamental de sărbători și măsurile pe care Primăria Municipiului Satu Mare este pregătită să le ia pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile în perioada sezonului rece.
Se aduce la cunoștință publică convocarea ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Satu Mare, care va avea loc pe data de 27.10.2022, ora 14:00, în sala de ședințe a Consiliului Local Satu Mare, P-ța 25 Octombrie nr. 1, cu următorul PROIECT AL ORDINII DE ZI, cuprins în anexa la Dispoziția Primarului Municipiului Satu Mare nr. 1073/20.10.2022.
Se aduce la cunoștință publică convocarea de îndată a ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Satu Mare care va avea loc pe data de 17.10.2022 ora 12:00, prin platforma on-line de videoconferință, cu următorul PROIECT AL ORDINII DE ZI, cuprins în anexa la Dispoziția Primarului Municipiului Satu Mare nr.1046/14.10.2022
Primăria Municipiului Satu Mare prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare anunță procedura de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie.
Salut!
Noi suntem cookie-urile
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Politica de cookies
Selectează cookie-urile pentru a accepta
Politica de Cookie
Măreşte text
Micşorează text
Alb/Negru
Contrast ridicat
Contrast negativ
Fundal deschis
Legături evidenţiate
Font lizibil
Audio
Resetare
Modulul citire text este activ. Vă rugăm permiteți ,,autoplay" paginii web sau dați click pe buton pentru a permite citirea textului.