NOTĂ INFORMARE PRIVIND OBLIGAŢIA PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE DE A DECLARA DATELE PENTRU ÎNSCRIEREA ÎN REGISTRUL AGRICOL
NOTĂ INFORMARE PRIVIND OBLIGAŢIA PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE DE A DECLARA DATELE PENTRU ÎNSCRIEREA ÎN REGISTRUL AGRICOL

Secretarul municipiului Satu Mare în temeiul art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 28/2008, actualizată cu modificările şi completările ulterioare aduce la cunoştinţă publică, faptul că perioadele la care persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare datele pentru înscrierea în registrul agricol sunt următoarele:

a) între 5 ianuarie şi ultima zi lucrătoare a lunii februarie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosinţă, clădirile şi mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică, maşinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură şi silvicultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum şi modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le deţin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produşilor obţinuţi, a morţii sau a sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieşiri;

    b) între 1 şi ultima zi lucrătoare a lunii mai, pentru datele privind categoria de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor în anul agricol respectiv;

    c) persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare date, pentru a fi înscrise în registrul agricol, şi în afara termenelor prevăzute la lit. a) şi b), în termen de 30 de zile de la apariţia oricărei modificări.

În cazul în care persoanele fizice sau cele juridice nu fac declaraţiile la termenele prevăzute la alin. (1) din respectiva ordonanţă, se consideră că nu au intervenit niciun fel de modificări, fapt pentru care in registrul agricol se reportează din oficiu datele din anul precedent, cu menţiunea corespunzătoare la rubrica "menţiuni"