×
Instituții subordonate
Program de instruire a educatorilor pentru recunoașterea semnelor de abuz asupra copiilor.
Evenimentul e organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, în colaborare cu Consiliul Județean Satu Mare prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană
Valoarea contractului este de 64.2 milioane lei și este finanțat prin PNRR
23 de meșteri populari și producători locali le vor oferi vizitatorilor posibilitatea de a alege dintr-o mare varietate de mărțișoare și cadouri speciale de Mărțișor, modele unicat.
Tabel cuprinzând solicitanții, cetățeni străini, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, care au depus cereri pentru a putea beneficia de sumele forfetare lunare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare și hrană, prevăzute la art.1 alin.(10) și alin.(11) din OUG nr.15/2022, în luna februarie 2024
Beneficiarii Centrului Multifuncțional Alter Ego și Centrului de zi pentru vârstnici au marcat-o citind
Trei linii de finanțare: programul ,,Sportul pentru toți”, ,,Cultură’’ și „Proiecte de tineret, învățământ şi recreative”