×
SALUBRIZARE / GESTIONAREA DEȘEURILOR
Transurban informează că luni, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României chioșcurile vor fi închise, iar autobuzele vor circula cu program de sâmbătă special.
Deschidem Târgul de Crăciun și aprindem luminile care îmbracă orașul în cele mai frumoase haine de sărbătoare!
Extras Hotărâre de stabilire a despăgubirilor nr. 1/69751 din 26.11.2025
Direcția de Evidență a Persoanelor informează că luni, 1 decembrie, cu prilejul Zilei Naționale a României, are următorul program de lucru cu publicul:
Pregătirile au intrat pe ultima sută de metri. Vineri, 28 noiembrie, de la ora 17.00, Târgul de Crăciun din Satu Mare își deschide larg porțile.
Spectacol invitat: „D-ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale.
În conformitate cu prevederile art. 6, alin. 1 și 2 din Legea nr. 421/2002, cu modificările și completările ulterioare, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, publicăm lista cu vehicule fără stăpân care au fost ridicate de pe terenuri aparținând domeniului public al municipiului Satu Mare, în baza Dispozițiilor primarului nr. 317/23.06.2025 și nr. 355/11.07.2025:
Susținem Campania Internațională „16 zile de Activism împotriva Violenței asupra Femeilor”, parte a amplului demers global de informare, conștientizare și sensibilizare privind gravitatea fenomenului violenței domestice.
În câteva imagini, Pasarela pietonală și velo supraterană din intersecția Crinul.
În fiecare duminică, începând din 30 noiembrie, în cadrul Târgului de Crăciun din Satu Mare aprindem alături de reprezentanții cultelor religioase lumânarea de pe Coroana de Advent. Vă așteptăm cu drag!