Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Someș’’ Satu Mare informează că având în vedere faptul că, în conformitate cu prognoza meteorologică va avea loc creşterea temperaturilor și corelat cu creşterea nivelului umidității ca urmare a precipitaţiilor din ultima perioadă, comitetele locale pentru situații de urgenţă, prin serviciile voluntare pentru situații de urgenţă, vor lua următoarele măsuri pentru prevenirea incendiilor:
MUNICIPIUL SATU MARE, cu sediul în municipiul Satu Mare, Piața 25 Octombrie nr. 1, titular al proiectului ,,Modernizare și extindere Stadion Unio”, propus în municipiul Satu Mare, str. Vulturului, CF 191386, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către autoritatea competentă pentru protecția mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul menționat.
Noaptea trecută, 3 turiști norvegieni cu vârsta cuprinsă între 19 și 20 de ani au vandalizat spațiul de joacă din zona de promenadă recent inaugurată pe malul drept al Someșului.
Încheiat astăzi 16 iunie 2025 cu ocazia constatării lipsei de oferte depuse în vederea valorificării prin licitație publică deschisă cu strigare a mijlocului de transport, marca CITROEN C5, an fabricație 2005, serie șasiu VF7RC9HZC76713488, serie motor 0000043, nr. înmatriculare SM09VMC, nr. CIV G603418.
Salut!
Noi suntem cookie-urile
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Politica de cookies
Selectează cookie-urile pentru a accepta
Politica de Cookie
Măreşte text
Micşorează text
Alb/Negru
Contrast ridicat
Contrast negativ
Fundal deschis
Legături evidenţiate
Font lizibil
Audio
Resetare
Modulul citire text este activ. Vă rugăm permiteți ,,autoplay" paginii web sau dați click pe buton pentru a permite citirea textului.