Cei care vor să viziteze clădirea simbol a orașului nostru sunt așteptați până în 4 octombrie, din 5 octombrie Turnul fiind închis pe tot parcursul sezonului rece.
Peste 3000 de persoane s-au bucurat anul acesta de frumoasa experiență de a admira orașul de la înălțime, urcând în Turnul Pompierilor.
Începând de marți, 21 aprilie, turnul va fi deschis publicului zilnic, de marți până duminică între orele 16:00 și 21:00, fiind închis în zilele de luni și de sărbătorile legale.
Vizitatorii s-au bucurat de panorama excepțională, trăind o experiență plăcută la înălțime, s-au relaxat în jurul turnului și au intrat în atmosfera de distracție asigurată de DJ AAKI și Pumi.
Le pregătim celor mici o mare surpriză! În 3 aprilie, de la ora 11:00, și în 4 aprilie, de la ora 10:00, vă invităm la o aventură plină de distracție: vânătoarea de comori de Paște.
Un eveniment organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu de Ziua Internațională a Femeii, cu sprijinul artistului Aurel Popp din Carei, care, prin stilul său distinct, a călăuzit pașii participantelor în universul inspirațional al artei plastice.
În 11 și 12 octombrie, cei mici sunt așteptați la Casa Meșteșugarilor care, timp de două zile, devine tărâmul fermecat al poveștilor.
Salut!
Noi suntem cookie-urile
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Politica de cookies
Selectează cookie-urile pentru a accepta
Politica de Cookie
Măreşte text
Micşorează text
Alb/Negru
Contrast ridicat
Contrast negativ
Fundal deschis
Legături evidenţiate
Font lizibil
Audio
Resetare
Modulul citire text este activ. Vă rugăm permiteți ,,autoplay" paginii web sau dați click pe buton pentru a permite citirea textului.