Casa Meșteșugarilor, spațiu pentru pasiunea sătmărenilor pentru dans
Casa Meșteșugarilor, spațiu pentru pasiunea sătmărenilor pentru dans
Duminică, 9 august, Casa Meșteșugarilor din Satu Mare a găzduit un curs intensiv de Kizomba, eveniment dedicat celor pasionați de dans și celor care își doresc să descopere și să aprofundeze tainele acestui stil.

Pe parcursul mai multor ore, cei aproximativ 60 de participanți au avut parte de sesiuni de instruire și exerciții practice, în cadrul cărora și-au putut îmbunătăți tehnica, au învățat elemente noi și au avut, bineînțeles, ocazia să danseze împreună.

Atmosfera de la Casa Meșteșugarilor a fost una plină de energie și voie bună, confirmând încă o dată interesul comunității sătmărene pentru activitățile culturale și de recreere care aduc oamenii împreună.

Astfel de întâlniri oferă participanților nu doar posibilitatea de a învăța și de a se perfecționa, ci și un cadru în care pot socializa și împărtăși aceeași pasiune pentru dans și muzică. Casa Meșteșugarilor rămâne un spațiu deschis inițiativelor care contribuie la o viață comunitară activă și diversă, oferind loc pentru evenimente care reunesc oameni cu pasiuni și interese comune.