×
Instituții subordonate
Seniorii pot solicita ajutor pentru achiziționarea unor medicamente, deplasarea la medic, cumpărarea unor alimente de primă necesitate, plata facturilor.
Teatrul de Nord anunță spectacolele pentru noua stagiune a trupei Mihai Raicu. La început de toamnă, Teatrul de Nord își va redeschide sălile de spectacol pentru publicul sătmărean
Mai multe informații se pot obține la sediul Centrului Multifuncțional Social Ostrovului, strada Uzinei nr. 28
Apaserv Satu Mare investește aproape 20 milioane de lei din fonduri europene în reabilitarea rețelei electrice de medie tensiune pentru frontul de captare și uzina de apă Mărtinești. Investiția va duce la reducerea consumului de energie electrică și va crește siguranta funcționării continue a stației de tratare a apei potabile.
Programele se vor desfășura în diferite locații în cele 3 zile de festival, începând cu orele 19.00, și vor dura până la miezul nopții.
Locuitorii din cartierul Sătmărel pot închiria sala mare a Căminului cultural pentru organizarea unor evenimente speciale. 
Ca urmare a lucrărilor pentru obiectivul de investiții ”Modernizarea și extinderea traseului pietonal și velo în centrul vechi din municipiul Satu Mare”, pe tronsonul din fața Hotelului Dacia, Transurban anunță modificări privind devierea unor curse de transport public.
Construim a treia instalație de tratare a nămolului din România.
Începând din 02.05.2023 operatorul de transport public, Transurban Satu Mare va avea câteva modificări la programul de transport, după cum urmează: 
Pachetele de alimente pentru persoanele defavorizate se vor distribui în perioada 8-12 mai