×
INVESTIȚII
Stimați sătmăreni, marți, 8 aprilie, între orele 08.30 – 11.30, se efectuează lucrări de curățare a sistemului de canalizare în Piața Romană, pe porțiunea dintre strada Corvinilor și Bulevardul Vasile Lucaciu.
Cu ocazia Zilei Păsărilor, Societatea Ornitologică Română, Sucursala Satu Mare, a organizat un eveniment la Casa Verde.
Suntem în grafic cu acest proiect prin care ajutăm familiile tinere!
Modernizăm încă o zonă dinamică din oraș. Continuăm!
Se lucrează la amenajarea trotuarelor pe strada Dima, unde vom continua și cu modernizarea carasabilului.
Între 4 și 20 aprilie, atmosfera sărbătorilor pascale va cuprinde centrul istoric al municipiului Satu Mare și Pasajul Corneliu Coposu.
Îmbunătățim confortul termic al locuințelor, reducem consumul de energie și, implicit, costul facturilor de utilități.
Educatoarele de la grădinițele din județul nostru, secția maghiară, au organizat o serie interactivă de spectacole și momente educative pentru copiii de vârstă preșcolară și părinții lor.