Satu Mare, premiat pentru coeziune socială și solidaritate
Satu Mare, premiat pentru coeziune socială și solidaritate
Satu Mare a fost premiat în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România pentru munca, proiectele și acțiunile în domeniul asistenței sociale.

Excelență în coeziune socială și solidaritate! Satu Mare a fost premiat în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România pentru munca, proiectele și acțiunile în domeniul asistenței sociale. Viceprimarul municipiului Satu Mare, Cristina Tămășan- Ilieș a participat la Gala AMR, ridicând premiul care ajunge în acest an la Satu Mare. Acest premiu se datorează și ONG-urilor partenere, care ne-au fost alături în pandemie și în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina.

Personalul implicat - 16 angajați și peste 200 de voluntari - au jucat rolul de a asigura colectarea produselor alimentare și a celor igienico-sanitare în cele 6 depozite amenajate în acest sens, precum și distribuirea a 330 de tone de produse alimentare  și de igienă către beneficiari.
Campania derulată pe plan local pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina a avut impact la nivel național, iar la o lună de la demararea campaniei, adică în 1 aprilie 2022, Asociația Asistenților Sociali din România trimis la Satu Mare peste 11 tone de tone de alimente, produse de primă necesitate, saci de dormit, pături, articole vestimentare și apă. ASproAS - Asociația Asistenților Sociali din România. 

Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială au colectat ajutoarele în baza cererilor venite din partea Primăriilor Beregovo și Ujgorod din Ucraina. Cele 20 de transporturi cu camioane mari au fost organizate pentru a preveni furtul, iar pe lângă materialele necesare – alimente, produse de igienă – au fost trimise în Ucraina și obiecte speciale pentru ajutorarea ucrainenilor rămași pe teritoriul țării lor în plin război – generatoare etc.