RZESZÓW – POLONIA

Rzeszów este cel mai mare oraș din sud-estul Poloniei, fiind centru administrativ, capitala Voievodatului Subcarpatia de la 1 ianuarie 1999 și orașul reședință, sediul județului Rzeszów. Situat pe ambele părți ale râului Wisłok, în inima Bazinului Sandomierz, orașul a înregistrat o creștere demografică în ultimii ani, populația din Rzeszów fiind în continuă creștere, de la 159.000 de locuitori în 2005, la peste 196.000 de locuitori în 2020.

Rzeszów se situează în grupul orașelor de elită din Polonia, înregistrând un număr ascendent de investiții, progrese rapide și un nivel de trai foarte ridicat.  În anul 2011, conform unui clasament realizat de Forbes, Rzeszów se situa pe locul al doilea în rândul celor mai atractive orașe semi-mari pentru afaceri, având totodată planuri pentru extinderea granițelor orașului, care includ încorporarea județelor înconjurătoare pentru a-și consolida statutul de centru metropolitan din sud-estul Poloniei. Oraș universitar, acesta găzduiește o serie de instituții de învățământ superior și consulate străine. 

Rzeszów se dezvoltă și ca și destinație turistică regională, orașul său vechi este reprezentat de Piața Principală, iar bisericile și sinagogile sunt printre cele mai bine conservate din țară. În data de 12 decembrie 2007 a  avut loc semnarea acordului de înfrăţire dintre cele două oraşe, cu participarea celor doi primari, Ferenc Tadeusz și Iuliu Ilyes. Cu aceeași ocazie, reprezentanții municipiului nostru au prezentat o expoziţie de fotografie, ca urmare a faptului că şi oraşul Rzeszów a fost reprezentat în aceeaşi formulă la Satu Mare, atunci când acest acord de înfrăţire a fost semnat în oraşul nostru.

Cu ocazia aniversării unui deceniu de înfrățire cu orașul Rzeszów, o delegație formată din reprezentanți ai Primăriei și ai Consiliului Local Satu Mare, condusă de viceprimarul Adrian Albu, a răspuns invitației partenerilor și a participat la evenimentul Paniaga Fest, susținut de orașul înfrățit. La cererea partenerilor, orașul nostru a fost reprezentat și prin grupuri de artiști, elevii Școlii de Arte Satu Mare au oferit gazdelor o performanță de live painting iar formația de blues-rock Ash Band și tenorul Nagy Norbert au susținut concerte de succes, foarte apreciate de publicul polonez.

În cadrul programului oficial, consilierii locali și reprezentanții Primăriei au dezbătut teme importante de dezvoltare a municipiilor Rzeszów și Satu Mare, orașul polonez fiind un exemplu pentru noi în fiecare domeniu de dezvoltare iar cooperarea și colaborarea s-a extins la toate nivelurile, frontierele fiind redefinite mai mult ca și canale de comunicare decât ca și bariere.
 

 
Politica de Cookie