×
VIAȚA CULTURALĂ
Pe 25 și 26 martie, la Baia Mare, și pe 28 și 29 martie, la Debrețin, Trupa Harag György a jucat cu mare succes musicalul „My Fair Lady”, o producție realizată în colaborare cu Filarmonica de Stat Dinu Lipatti.
La mulți ani tuturor celor ce ne inspiră, ne aduc împreună în spații pline de creație și emoții, celor care cu dedicare și pasiune păstrează vie această artă.
Publicul se va bucura de trei spectacole – eveniment în perioada 27-30 martie 2025:
Educatoarele de la grădinițele din județul nostru, secția maghiară, au organizat o serie interactivă de spectacole și momente educative pentru copiii de vârstă preșcolară și părinții lor.
Susținem inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin de a forma tinerii și a-i sprijini să își dezvolte abilitățile necesare pentru crearea și gestionarea propriilor afaceri.
Trei linii de finanțare: programul ,,Sportul pentru toți”, ,,Cultură’’ și „Proiecte de tineret, învățământ şi recreative”, cu o componentă destinată copiilor.
Continuă lucrările de reabilitare a fațadei Filarmonicii ,,Dinu Lipatti”.
Viceprimarul municipiului Satu Mare, Raul-Gabriel Băbțan, alături de o delegație din cadrul instituției, se află în prima vizită oficială în orașul Gijón, Spania.
Următoarea reprezentație va avea loc în 11 martie, pentru cei care au ales să vadă spectacolul în regim de abonament.