Atelierul Moșului și-a deschis azi porțile!
Atelierul Moșului și-a deschis azi porțile!
Organizat în cadrul Târgului de Crăciun, Atelierul Moșului reprezintă o frumoasă călătorie în lumea fascinantă în care magia se împletește cu măiestria lucrului manual.

Peste 2000 de copii și tineri, preșcolari, elevi de ciclu primar, gimnazial și de liceu, vor fi pe parcursul următoarelor trei săptămâni ucenici ai lui Moș Crăciun. 


Cele 84 de ateliere sunt conduse de meșteri populari și producători locali care le prezintă copiilor participanți diverse tehnici și materiale folosite pentru realizarea unor decorațiuni și ornamente pentru sărbătorile de iarnă.


Atelierul Moșului este parte a Târgului de Crăciun Satu Mare, organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană.