×
OBIECTIVE CULTURALE
Eliasse și Morena Leraba au deschis seria spectacolelor din cadrul World Music Festival Satu Mare, ediția 2025.
Dăm startul unei avalanșe muzicale ce se întinde pe parcursul a trei seri magice. Călătoria muzicală în diferite colțuri ale lumii e garantată!
Conducerea Primăriei Municipiului Satu Mare s-a întâlnit azi în cadrul unei ședințe de lucru cu reprezentanții instituțiilor de învățământ din municipiul Satu Mare.
3 parcări în locații diferite din zona centrală, toate aproape de zonele de spectacol.
Trupa Mihai Raicu vă invită să descoperiți clădirea teatrului, să vă întâlniți cu actorii, să luați parte la ateliere și la spectacole.
Joi, 4 septembrie, administratorul public Masculic Csaba a susținut o nouă sesiune de audiențe cu cetățenii.
Luni începe noul an școlar, iar cursele speciale pentru elevi ale Transurban revin pe traseu.
Instituțiile de învățământ au fost pregătite și îi așteaptă pe copii să le treacă pragul începând de luni, 8 septembrie.
Micro 15 va fi reabilitat printr-un proiect finanțat din fonduri europene și, odată regenerat, cartierul va dispune de spații atractive de odihnă și socializare, un cadru fizic reconfigurat, modern și accesibil.
Toate producțiile noi vor fi comedii.