S-A SEMNAT CONTRACTUL DE REPARAȚII ȘI ÎNTREȚINERE A  STRĂZILOR DIN MUNICIPIUL SATU MARE!
S-A SEMNAT CONTRACTUL DE REPARAȚII ȘI ÎNTREȚINERE A  STRĂZILOR DIN MUNICIPIUL SATU MARE!
Este vorba despre un acord cadru pe patru ani, perioada 2021-2025, licitația organizată de Primărie Municipiului Satu Mare fiind câștigată de firma ARL Cluj.

Primarul Kereskényi Gábor a semnat contractul privind lucrările de reparaţii şi întreţinere a străzilor din municipiul Satu Mare. Este vorba despre un acord cadru pe patru ani, perioada 2021-2025, licitația organizată de Primărie Municipiului Satu Mare fiind câștigată de firma ARL Cluj. Edilul municipiului, Kereskényi Gábor a cerut constructorului ARL Cluj ca lucrările să fie executate într-un ritm alert și să fie de calitate. 


Astfel, Primăria Satu Mare va relua lucrările de reabilitare a străzilor, aleilor, trotuarelor și modernizarea unor noi artere din municipiu. Lucrările obișnuite de plombare vor începe săptămâna viitoare si vor fi desfășurate în mai multe zone ale orașului, pe străzile cu probleme.


,,Timp de patru ani am avut o colaborare bună cu Diferit Cluj, astfel că avem așteptări mari de la noul executant, mai ales că este vorba despre o firmă mare. Anul trecut am reabilitat 25 de străzi și trotuare, ritm pe care vrem cel puțin să-l menținem în perioada următoare”, a declarat primarul Kereskényi Gábor. 


ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a avut în 2019 o cifră de afaceri de 42,8 milioane de euro şi un număr mediu de 265 de angajaţi.  Firma își desfășoară activitatea în șapte județe, respectiv Satu Mare, Cluj, Alba, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bihor și Sălaj.