×
ÎNVĂȚĂMÂNT
Construcția noului corp de clădire de la Școala Gimnazială ”Rákóczi Ferenc”  a fost finalizată. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor și administratorul public, Maskulik Csaba au făcut o vizita la școala sătmăreană împreună cu secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Kallós Zoltán pentru a verifica lucrările realizate.
Creșa va avea o capacitate de  100-110 copii și va fi situată pe str. Iuliu Coroianu din municipiul Satu Mare.
La începutul noului an școlar, transmitem un mesaj de speranță: Trebuie să avem încredere și să fim responsabili pentru educația copiilor noștri: autorități, dascăli, părinți.
Primăria Municipiului Satu Mare mai finalizează cu succes un proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020: Modernizare infrastructură educaţională Grădiniţa nr. 29 şi Creşa Punguţa cu 2 bani.  
Trebuie să-i sprijinim pe copii încă de la nivel de creșă, oferindu-le condițiile cele mai bune. Prin alocările bugetare pe care le-am făcut şi le vom face pentru sistemul de educație demonstrăm că, pentru noi învăţământul este prioritar.
În ședința de joi,25 noiembrie, Consiliul local a aprobat numărul de burse pentru primul semestru al acestui an școlar.
Participanții vor avea apoi 10 zile la dispoziție pentru a realiza și programa creativ, un roboțel.
Investiţia în educaţia copiilor noștri este cea mai sigură şi profitabilă investiţie pe care municipalitatea o poate realiza, în vederea asigurării unui viitor mai bun.
Se lucrează în toate școlile din municipiul Satu Mare pentru că în 13 septembrie elevii să fie primiți într-o atmosferă bună și să fie asigurate toate condițiile pentru ca procesul educațional să se desfășoare ca la carte.