×
ÎNVĂȚĂMÂNT
E luna decembrie, cea mai frumoasă lună din an, aceea în care trăim cu toții bucuria sărbătorilor de iarnă!
Dezvoltarea îndemânării copiilor și a creativității lor au fost obiectivele activităților desfășurate azi în Atelierul Moșului din cadrul Târgului de Crăciun.
Noul corp, cu 11 săli de clasă și laboratoare, este realizat printr-o investiție de 8 milioane lei, fonduri de la bugetul municipiului Satu Mare.
Anul acesta, în 20 noiembrie marcăm 35 de ani de la adoptarea Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului.
Investiția, în valoare de peste 22 milioane lei, este una în viitorul comunității noastre, viitor reprezentat de copii.
Pentru a beneficia de această gratuitate, elevii se vor prezenta la chioșcurile de bilete ale Transurban S.A. Satu Mare sau la sediul Transurban de pe str. Gara Ferăstrău nr. 9, pentru a-și face abonamentul gratuit.
Asigurarea de noi locuri în creșe este o preocupare continuă și educația copiilor noștri rămâne o prioritate!
Susținem dezvoltarea sistemului educațional, investim în educația copiilor noștri.
Mii de copii de toate vârstele din Satu Mare, antepreșcolari, preșcolari și elevi pornesc în călătoria cunoașterii.