×
CREȘA SATU MARE
Programul ROMACT urmărește îmbunătățirea capacității autorităților locale de a dezvolta și implementa politici și servicii publice care să se adreseze tuturor, inclusiv populației rome.
Am implemntat la nivelul instituției proiecte sociale pentru a îmbunătăți activitatea instituției și a veni în sprijinul beneficiarilor de servicii sociale.
Centrul social de zi pentru vârstnici din Micro 14 de pe Aleea Jiului nr. 64 a fost înființat cu fonduri europene prin Programul POCU 2014-2020
Primăria a pus la dispoziția cetățenilor numărul unic de ajutor: 0748.109.853.
Continuăm investițiile în educație! Datorită numărului mare de solicitări din partea părinților, Primăria Municipiului Satu Mare prin Direcția de Asistență Socială și Centrul de Creșe vor deschide două creșe noi, una pe str. Dâmbovița nr. 2 și una pe str. Wolfenbüttel nr.8-10.
Primăria Municipiului Satu Mare a demarat lucrările pentru construcția unui centru social de zi în zona Ostrovului, finanțat din fonduri europene.
Direcția de Asistență Socială prin Centrul Social de Urgenţă pentru Adulţi (Adăpostul de Noapte) continuă să vină în sprijinul persoanelor fără adăpost! Astfel, vă reamintim că aveți posibilitatea de a anunța Centrul dacă observați persoane care stau pe străzi, prin apelarea numărului de telefon: 0361-919! 
Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială Satu Mare au întocmit Strategia de Dezvoltare a Domeniului Social 2021-2027 și Planul de acțiune privind serviciile sociale, documente care au fost prezentate reprezentanților ONG-urilor sociale.
Primăria Municipiului Satu Mare prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare anunță că începând din 5 februarie începe distribuirea pachetelor cu produse de igienă, prin Programul Operațional Ajutoarea Persoanelor Defavorizate 2019-2021. Distribuirea produselor de igienă se va face în locația de pe str Jiului, nr.64, de luni până vineri, între orele 8.00 -14.30.