×
Despre instituție
privind îndreptarea erorii materiale strecurate în Anexa nr. 1 , II punctul nr. 26 la H.C.L. nr. 264/ 23.11.2017 privind aprobarea taxelor și tarifelor ce vor fi aplicate de Serviciul Public Administrația Domeniului Public Satu Mare începând cu 01.01.2018
privind aprobarea modului de întocmire şi ţinere la zi a Registrului Agricol, stabilirea măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi precum şi implementarea Registrului Agricol Naţional (RAN) pe raza U.A.T. Satu Mare
privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat a pășunilor proprietatea municipiului Satu Mare precum și a aprobării închirierii pajiștilor
privind aprobarea vânzării prin negociere directă a imobilului - teren, proprietatea privată a municipiului Satu Mare, str. Platanului nr. 12
privind aprobarea vânzării prin negociere directă a imobilului - teren, , proprietatea privată a municipiului Satu Mare, B-dul Lucian Blaga nr. 259
privind aprobarea execuţiei bugetului local de venituri şi cheltuieli şi a bugetelor instituţiilor publice subordonate Consiliului Local al municipiului Satu Mare, finanţate integral sau parţial din venituri proprii, la TRIM. I 2018
privind valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora precum și amenzile aplicabile în municipiul Satu Mare, în anul 2019
privind aprobarea situaţiei financiare anuale a TRANSURBAN S.A. Satu Mare, pe anul 2017
privind însușirea documentației de dezmembrare în vederea sistării stării de indiviziune a imobilului situat în Satu Mare str. Caișilor nr. 17A
privind acordarea dreptului de administrare în favoarea Centrului Județean de Excelență Satu Mare asupra imobilului situat în Satu Mare, str. Wolfenbüttel nr. 6